RSS Feed

Opiu

vezi toate articolele de
27 Feb 2011 la 22:34 comenteaza acum 322 vizualizari.

Într-un târziu, m-am aşezat, obosită, pe colţul rece al canapelei maronii. Mâinile îmi frigeau a ceai de mentă, iar buzele, mult prea uscate de gerul care-n necaz mă-ngheţase, începeau să prindă culoare, încet, încet, sub aburii uşor amărui.

Oraşul meu orizontal mă aştepta, cu porţile larg deschise, ca-n fiecare seară… În lumina târzie a veiozei, mi-am încredinţat ochii, pe negândite, unui volum de Max Blecher. Inimi cicatrizate.

Ernest plecă să mănânce. Un vânzător de ziare intră în sală şi începu să distribuie pe la mese jurnale şi reviste. Bolnavii deschiseră foile să cetească. Masa se sfârşise şi brancardierii veneau acum să ia pe rând cărucioarele în grădină. Emanuel, de când văzuse pe bolnavul care umbla aruncând din picioare, era cuprins de o cumplită tristeţe. Privea cu o mare strângere de inimă cum oamenii de serviciu împingeau cărucioarele. Contrastul acesta între a duce o viaţă aproape normală (a ceti ziarul, a lua masa într-un restaurant împreună cu alţii, a fi îmbrăcat) contrastul acesta între a fi un om ca toţi oamenii şi totuşi a zăcea împrizonierat în ghips cu oasele cariate de tuberculoză, iată ce era dureros şi trist în această boală. Paradoxul consta în a exista şi totuşi în a nu fi “cu desăvârşire viu”…
Ieşi buimăcit din sală. În urma, lui conversaţiile şi zgomotul continuau pline de animaţie.
(…)
- În fond, pentru mine personal, boala nu mi se pare chiar atât de îngrozitoare… spuse Emanuel lui Ernest, în timp ce aşteptau în odaie să li se anunţe venirea trăsurii. Am avut întotdeauna în mine un fond de lene care se găseşte acum pe deplin satisfăcut, continuă el. Îmi întind oasele pe căruţ, mă odihnesc admirabil, mă simt foarte bine… şi n-am nicio dorinţă să umblu… Cred că dacă m-aş ridica, durerile s-ar înfige din nou în spate necruţătoare. Un singur lucru mă chinuie… Tatăl lui care stătea pe pat şi cetea în aparenţă ziarul, ridică brusc capul.
- Mă chinuie gândul că încet, încet va trebui să devin un adevărat bolnav… Că tot ce iau acum drept lenevie şi odihnă va deveni în curând un prizonierat teribil… Mi-e frică de scoborâş… mi-e frică să nu ajung a umbla cu două bastoane, sărind ca o broască…
- Vezi doar bine că eu m-am vindecat, îl încuraja Ernest şi bătu cu pumnul în piept.
- Porţi şi d-ta un corset? întrebă Emanuel. Pieptul sunase dur.
- Da… dar un corset simplu, nu de ghips, răspunse pe jumătate de gură Ernest.
- Pot să-l văd? Ernest îşi scoase haina şi cămaşa. Semăna acum cu un luptător antic cuirasat în scutul lui, ori cu un bust mecanic, plin de şuruburi şi curele, expus într-o vitrină ortopedică. Corsetul îi ţinea trupul rigid de la şolduri până la umeri. Era confecţionat dintr-un celuloid roz, perforat cu mii de găurele şi legat cu şireturi la spate, în jurul gâtului, în jurul şoldurilor şi pe laturi era înşurubat şi strâns cu o montură de nichel, foarte complicată.
- Şi cât timp mai trebuie să-l porţi? întrebă Emanuel.
- Acesta nu-l mai părăsesc niciodată, răspunse Ernest. Doar noaptea la culcare îl scot… Trebuie să-l îmbrac mereu… toată viaţa poate…
Emanuel rămase tăcut şi gânditor.
- Ei bine, decât să reintru în viaţă închis ermetic în asemenea aparat, prefer să…
Tăcu şi lăsă fraza neisprăvită. Se făcu în odaie o mică tăcere. Tatăl lui se înfundă din nou în lectură în timp ce Ernest se îmbrăca la loc.

Ce viaţă… 10 din cei 29 de ani şi i-a petrecut pe un pat de spital, suferind de tuberculoză osoasă la coloana vertebrală. Bolnav fiind, Blecher îşi găsea “alinarea” în anestezice, trăind mecanic, culcat pe spate, pe o targă pe roţi trasă de un cal pe care îl mâna singur, un sicriu ambulant, cum însuşi nota, cu oasele cariate de tuberculoză, mâncând, citind, iubind şi urând, prizonier în răceala bolnăvicioasă a coşciugului de ghips, uscat.

Oare noi câţi ani din viaţă pierdem încorsetaţi? Zi după zi, ne găsim puşi în faţa unor situaţii de neocolit. Fie că suntem la serviciu, în piaţă, în parcare, pe stradă, la şcoală sau la coafor, ne trezim prizonieri în lumea diformă a compromisului, zâmbind, de multe ori cu de-a sila, unor oameni pe care abia-i ţinem în preajmă.

Înfipţi adânc în măruntaiele aceluiaşi corset, ne afundăm în neştire, luându-i forma şi încredinţându-ne, trup şi suflet, strânsorii sale. Imobilizaţi, ne vedem siliţi să ne adaptăm, aproape animalic, nevoilor. Şi, pe negândite, rămânem prinşi în vâltoarea concesiilor. Unde ne este alinarea, refugiul?

De cele mai multe ori, ziua-mi sfârşeşte mecanic, pe aceeaşi canapea, căzută pradă cărţilor. Seară de seară, în aşteptarea lui, îmi iau doza de cuvinte. Apoi, toată întinarea de peste zi dispare, în îmbăţişarea aproape narcotică de care am devenit dependentă.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!