RSS Feed
Ruxandra Predescu

Mile, ca un om de zăpadă

vezi toate articolele de
23 Mar 2010 la 14:45 9 comentarii 925 vizualizari.

Trăim disperat, agresiv, în viteză, ca-ntr-o junglă, agăţându-ne de liane într-o cursă nebună către luminişurile vieţii. Nu ne oprim, nu mai ştim, ori poate că inerţia e prea mare, e mai comod să ne săvârşim, decât să ne tragem sufletul. Furăm câte o secundă, poate două, în sfârşituri de săptămână, când se întâmplă adesea să fim mai ocupaţi decât la birou, încercând să ne suplinim cumva lipsa din propriile noastre vieţi.

Nici un semnal de alarmă nu pare suficient de strident, becul roşu ce vesteşte intermitent suprasolicitarea primeşte când şi când un bobârnac sub forma unui somn peste media obişnuită de şase ori şapte ore, uneori, poate, o carte, un spectacol de teatru sau un film, o „ieşeală” cu prietenii. Şi apoi, din nou, din liană în liană, nici noi nu mai ştim exact încotro, ci doar înainte, mai mult, mai sus, mai încrâncenat…

Şi apoi… a murit Mile. La doar 34 de ani, un bărbat tânăr care a făcut reportaje din Iad, cum zicea el, pleacă acum să facă relatări din cealaltă lume. Ne rămâne provocarea lui – suntem în stare să ridicăm mânuşa?

Istoria profesională m-a intersectat cu Mile în câteva rânduri şi, acum nici o lună, ne-am regăsit în campania pentru Daniel Răduţă. El om de zăpadă, eu zână, – oameni nebuni care cred în poveşti cu happy end! Alături de el, de Daniel, de noi, o mulţime de oameni faini care mă fac să cred că viaţa poate fi şi altfel, nu doar o junglă. Mile s-a implicat cu viteza sângelui în aceasă campanie şi a făcut minuni alături de ceilalţi timişoreni. Nu-mi vine să cred că s-a dus! Sigur ceva nu e în ordine în jungla asta – mor lupii tineri!

O să fim trişti şi tăcuţi, o să lăsăm puţin lianele din mâini, preschimbându-le în jerbe şi coroane, o sumă de secunde amanetate vieţii. O vreme o să mergem cu maceta la picior, păşind încet, cu atenţie, conştienţi că nu suntem, totuşi, infailibili, că prăbuşirea nu este o opţiune în abonamentul de telefonie mobilă ci, uneori, chiar nota de plată pe care ţi-o serveşte, cinic, viaţa: Ai trăit? Acum plăteşte!

Poate moartea cuiva să ne oprească din goană, vă întreb? Când cel care aleargă umăr la umăr cu tine, pică stupid, împiedicându-se de rădăcina unui furuncul şi a unor boli ignorate în viteză, ne oprim puţin? Măcar cât să ne orientăm în noi înşine şi să ne lămurim de ce ne-am oprit în faţa acestei oglinzi ca şi cum imaginea reflectată ne-ar aminti de ceva, de cineva…

Ninge blând, ninge iar… Mile, de Sus de-acolo, să mai zâmbeşti spre noi când şi când, chiar dacă, of, aveţi deja o gaşcă faină acolo şi poveşti cât pentru o eternitate întreagă!

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


9 comments
  • 1

    Alo, Romarg SRL. Scoateti idiotenia de “Bandwidth Limit Exceeded” de pe blogul lui Mile…

  • 2

    alex mazilu c’mon!

  • 3

    privind asa, toti suntem oameni de zapada. ne topim zilnic. pierdem cite ceva ce nu ne mai restituie nimeni, niciodata. numaratoare inversa. secundele se imputineaza cu repeziciune. aniversarile zilelor de nastere incep sa semene cu comemorarile.

    alt codobelcul fara cazier
    2010-03-23 16:35:26 | Raporteaza
  • 4

    mie in continuare nu-mi vine sa cred ca se poate muri dintr-o chestie atat de banala…

    Dora Constantinovici
    2010-03-23 16:44:17 | Raporteaza
  • 5

    M-a cutremurat vestea. Nu-mi vine sa cred, nu pot sa constientizez ca @milecarpenisan, omul activ, curajosul jurnalist, omul care a stat printre arme si tancuri in zonele de conflict, a murit. Dumnezeu sa-l ierte!!!

  • 6

    ruxandra: mi-l amintesc pe mile doar pe cind transmitea corespondente de razboi din serbia. avea ceva aparte: o detasare, cum sa-i zic?, barbateasca de imediat, de pericolul proxim. il simteam detasat, liber, nu neimplicat, dar liber. isi facea meseria. a avut o moarte ca toate mortile: noi, “norocosii” pentru care “ultima zi din viata” n-a venit inca, ii spunem “stupida”. stupid/stupida poate fi orice/oricine. nu si moartea. sint prea batrin, poate…

  • 7

    MILE, imens respect pe oricare din teatrele de razboi te afli acum! RIP. DO JIVEE NASA SRBIJA RODINA!

    alt harley davidson
    2010-03-24 10:04:27 | Raporteaza
  • 8

    felicitari, Ruxandra, tare fain textul!

    alt Letitia S. Campan
    2010-03-24 15:51:07 | Raporteaza
  • 9

    iertare tuturor ca raspund atat de tarziu

    codobelcul fara cazier asa este. dar e important ce facem pana atunci. eu am de gand sa respect provocarea aia de care am amintit in text.

    dora constantinovici de’acum nu mai conteaza de ce..

    sorin da, dumnezeu sa’l odihneasca!

    marcel ai dreptate. dar na, ne luam de ea, de moarte, pentru c’a venit. o numim stupida, nedreapta, in toate felurile..

    letitia s. campan multumesc, dar as fi preferat sa nu am de ce sa’l scriu

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
M’am născut în Zodia Peştilor, una dualistă – motiv suficient pentru a justifica existenţa personală în dublu exemplar, nepatologic: comunicator şi cronicar în acelaşi timp.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!