Încă nu mi-am revenit după dezvăluirea prim-vicepreşedintelui PNL, Andreea Paul Vass de ieri, 9 octombrie 2015: "Numai familia mea și cu mine știm câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică dumneavoastră, comunității. Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă. Am ajuns unde am ajuns în politică azi datorită altor femei înaintea mea, pioniere în diferite domenii, care au luptat pentru drepturile femeilor, care au deschis noi drumuri și care au făcut posibil acest lucru”. [ citeste mai departe ]
Anul trecut a fost primul an în care numărul de născuți vii a fost mai mic de 180.000. Dupa revoluție s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat și mici perioade de creștere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriile de date, este evident ca am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după al doilea război mondial - nota Mediafax la începutul lunii iunie. Cauzele principale? Imigrația și sporul natural negativ. [ citeste mai departe ]
Doamna Florica Cherecheș, deputat (PNL) de Bihor, s-a gândit să lucreze în 2014 la elaborarea unei legi noi (continuarea legii propuse de Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu (PDL) în 2012) și să trimită femeile care vor să facă avort din cabinetele medicale în cabinetele de consiliere (aici). Mai exact, dânsa consideră că femeile ar trebui să mai aștepte între 5 și 7 zile după ce au luat hotărârea și abia după ce pot face dovada că au fost la consiliere, să poată fi făcut și chiuretajul. Explicația: [ citeste mai departe ]
Dupã ce am nãscut, care naştere a fost naturalã şi uluitor de uşoarã, am început sã mã simt din ce în ce mai rãu. Trebuia sã urc un etaj pentru a ajunge în salonul piticei ca sã o alãptez; în doua zi dupã marele eveniment abia am reuşit sã urc treptele iar în a treia mã simţeam ca şi cum aş fi urcat Everestul. Nu puteam sã mã aşez pe scaun şi mã încãpãţânasem sã o alãptez sprijinitã de un perete, asistentele deducând din atitudinea verticalitãţii forţate cã sunt ok şi mã vait de aiurea, ca o mamã ipohondrã ce sunt. [ citeste mai departe ]
Începând de la nașteri care trebuie (musai) să fie ori naturale ori prin cezariană. Cele două tabere sunt extrem de clare cu argumente care nu lasă urmă de îndoială. Dezbateri peste dezbateri pe Facebook, pe site-uri de specialitate și nu prea, între medici și feministe, între feministe și feministe, între femei și bărbați, între mame și mame. Naturala îți rupe perineul. Cezariana scade IQ-ul copilului născut. Naturala îți dilată oasele. [ citeste mai departe ]
Am tot scris despre nașteri - naturale sau prin cezariană, despre ce înseamnă să fii părinte, despre copii și medici. Am aflat de la o prietenă -Irina - despre acest caz – cel al lui Petre, un băiețel născut în martie 2011. Pe scurt: Sarcina a fost una cât se poate de normală, fără probleme. Travaliul însă a fost îngrozitor și deși declanșat medical a fost prost asistat și supravegheat, copilul s-a asfixiat la naștere. Povestea întreagă o aflați aici.
În urma resuscitării Petre s-a întors la viață însă asfixierea l-a lăsat cu sechele. [ citeste mai departe ]
Prima dată când am auzit că nașterea naturală a revenit cu succes printre opțiunile viitoarelor mame - în secolul programărilor în amănunt al unor evenimente cum e și cel al apariției unui copil (sau mai mulți) pe lume - n-am comentat dar în sinea mea mi-am spus că e o fiță. Desigur poate și pentru că majoritatea discuțiilor pe tema cu pricina aveau în concluzie aceleași povești despre dezvoltarea personală pe termen lung a celor doi, mamă și copil, cumva legată și dependentă de momentul (sau orele dacă ai ghinionul) cu pricina. [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 11 Feb la 20:20
|
Robin Norwood, psihoterapeut specializat pe viaţa de cuplu şi de familie, a stabilit zece [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 23 Nov 2017 la 23:18
|
A plecat dintre noi, dar nu ne-a lăsat săraci! Va rămâne în memoria noastră și a multor [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 23 Oct 2017 la 16:53
|
Rușinea îți limitează visele și aspirațiile. Te pedepsești atunci când faci ceva greșit și [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 11 Oct 2017 la 23:48
|
Gabrielle (Coco) Chanel s-a născut în 1883, la Saumur. Însă creatoarea a susţinut întotdeauna [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 07 Oct 2017 la 20:40
|
Înainte de 30 de ani ar trebui să treci prin activităţi pline de adrenalină şi experienţe [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 10 Apr 2017 la 00:05
|
Bărbaţii au făcut online confesiuni, iar răspunsurile lor, le puteţi citi chiar în acest [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 06 Apr 2017 la 22:52
|
Evoluția polițistului român în ultimii ani poate fi subiect de studiu în manual. De unde [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 11 Feb 2017 la 23:06
|
Cadouri, îmbrăţisări şi săruturi sunt lucruri care bucură orice cuplu de Valentine's [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 24 Jan 2017 la 00:01
|
Nu vei ajunge să te iubeşti niciodată 100 la sută. Am 33 de ani şi pot spune că până la [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 13 Jan 2017 la 15:31
|
Institutul de cercetare Mindlab Internaţional a dezvăluit în urma unui studiu efectuat că [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 05 Nov 2016 la 13:04
|
Academiile pentru „ronţăitoarele de diamante” se înmulţesc în fostul imperiu sovietic. Cel [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 03 Nov 2016 la 15:46
|
Marvel ne-a năucit și de asta asta… cu un film fără un fir logic și greu de urmărit, fără [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 22 Oct 2016 la 14:34
|
Deși am văzut un film cu numele de Jack Reacher prin 2012, cu fermecătorul Tom Cruise, [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 22 Oct 2016 la 11:52
|
Povestea unei studente! Am o idila cu un barbat de 40 de ani. Aveam 19 ani si el a facut tot ce [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 09 Oct 2016 la 11:13
|
Acesta e genul de film care s-a concretizat când Mercur era retrograd, iar Marte în casa a VII-a [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 08 Oct 2016 la 12:48
|
O femeie puternica nu ii permite niciunui barbat sa o schimbe. O femeie [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 15 Sep 2016 la 00:21
|
"Viata nu e chiar asa cum credem noi!", asta e o parte dintr-o declaratie a Valentinei Pelinel, la [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 08 Sep 2016 la 20:51
|
Omule, umblătura brambura prin pagini pline ochi cu fraze goale nu e lucru bun. Caută de-ți [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 05 Sep 2016 la 21:58
|
Nu vei fi niciodata suficient de buna pentru un barbat care nu stie ce vrea. Atunci cand intalnim [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 30 Aug 2016 la 15:57
|
Regizorul Familiei Adams ne servește acum la sfârșit de sezon un șpriț rece, cu gheață, [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 28 Aug 2016 la 22:45
|
O poveste de dragoste care arata ca nu conteaza varsta. Gary la 18 ani o iubeste pe Almeda de 71 de [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 21 Aug 2016 la 12:16
|
În urmă cu 136 de ani, Lewis Wallace scria o nuvelă care avea să detroneze în vânzări Coliba [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 20 Aug 2016 la 23:51
|
Daca esti prinsa intr-o relatie si lucrurile nu mai merg sau poate nu au mers bine de la inceput, [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 12 Aug 2016 la 22:07
|
Se spune că un pion important pentru succesul în viață este, pe lângă o multitudine de alți [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 29 Jul 2016 la 14:34
|
Nu mai e nimic din ce-a fost odată. Toată presa, toate revistele, ziarele, broșurile și foile [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 22 Jul 2016 la 17:14
|
Noul și ultimul film din celebra și bătrâna franciză Star Trek nu ne-a plictisit așa cum [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 07 Jul 2016 la 17:12
|
În ultimii ani, internetul s-a transformat într-o pădure de mangrove. Și cei care nu sunt [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 29 Jun 2016 la 23:15
|
Florentina Mușat 28 Jun 2016 la 18:33
|
Continuarea unui film bun, cu succes enorm în box-office, ne-a dezamăgit în aproape 90% din [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 12 Jun 2016 la 16:42
|
Filmele de acest gen sunt făcute în primul rând pentru noi, da? Nicidecum pentru armata de [ citeste mai departe ]
1cash advance online reviews cash advance payday loans murfreesboro tn online cash advance... | ||
215000 pублeй в день - pеaльный заpaботок: forum.bestusama../ ... | ||
3discount cialis cialis online pharmacy cialis 20 mg [url=ciallisonline.c../ tadalafil[/url]... | ||
4wh0cd64454 [url=tadalafil365.us../ 60 Mg[/url] [url=sildenafil365.u../ [url=estrace4you.us.../ 0.01 cream[/url] [url=wellbutrin4you.../ [url=levitra4you.us.../ mg levitra[/url] [url=cipro4you.us.co../... | ||
5las vegas loans payday loans online bad credit unsecured loan loans for bad credit... | ||
6buying cialis craigslist title="http://buyscialisrx.com/" buyscialisrx.co../ - generic cialis online cialis online in the usa [url=buyscialisrx.co../ cialis online[/url] cialis vorher nehmen cheap... | ||
7comprar cialis venta cialis title="http://comprar-cialis-generico.net/" comprar-cialis-../ [url=comprar-cialis-../ generico[/url] cialis 10 mg precio... | ||
8cialis precio cialis necesita receta title="http://comprar-cialis-generico.net/" comprar-cialis-../ comprar cialis cialis... | ||
9comprar cialis cialis generico title="http://comprar-cialis-generico.net/" comprar-cialis-../ [url=comprar-cialis-../ cialis [/url] donde comprar cialis... | ||
10auto insurance quotes ins young driver car insurance auto insurance... | ||
11cialis generico cialis 10 mg title="http://comprar-cialis-generico.net/" comprar-cialis-../ comprar cialis cialis... | ||
12online cash advance loans express loans quick loans bracket payday loans... | ||
Andreea Groenendijk
460 citiri |
![]() |
Ruxandra Predescu
106 citiri |
Mihaela Pana
83 citiri |
Ruxandra Cesereanu
83 citiri |
Simona Tache
67 citiri |
Mihaela Mariutanu
66 citiri |
Liana Subtirelu
58 citiri |
AlinaRad
55 citiri |
Ana Barton
49 citiri |
MirelaRetegan
34 citiri |
Andreea Groenendijk
1951 citiri |
![]() |
Ruxandra Predescu
890 citiri |
Mihaela Pana
586 citiri |
Ruxandra Cesereanu
582 citiri |
Mihaela Mariutanu
356 citiri |
Simona Tache
332 citiri |
Delia Obreja
311 citiri |
Liana Subtirelu
307 citiri |
AlinaClaudiaȘalavarin
264 citiri |
AlinaRad
257 citiri |
© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.