RSS Feed

RSS Postari Categoria ‘Job’

Secta. Când jurnaliştii se strâng pe înserat

02 Jul 2010 la 11:47 | 9 comentarii

La invitaţia lui Cristi Lupşa, pe numele lui mic Decât o Revistă (alintat de multe ori şi cu apelativul de editor-spaima-jurnaliştilor, pentru că te pune să rescrii până îţi cad buricele degetelor), am ajuns miercuri seară la întâlnirea cu Jacqui Banaszynski (jacquib în versiunea twitterească).

Numele ei, în afară de faptul că este greu de pronunţat, se leagă de vârful regal a ceea este oficial acceptat în jurnalism: un Pulitzer, pentru reportajele ei despre SIDA, de la sfârşitul anilor 80. [ citeste mai departe ]

De la joc la jucator. Despre Udrea si altii ca ea.

25 Jun 2010 la 15:18 | 19 comentarii

Ca viata e un joc o stim cu totii, insa cand acesta este transferat si pe scena politica, iar regulile se incalca, lucrurile se complica pentru noi muritorii de rand.

Una e jocul si alta e sa devii jucator. Si la cum stau lucrurile in ultimul timp politicienii nostrii nu urmeaza regulile jocului politic, ci au devenit jucatori, unde miza intrece fair play-ul. As putea spune ca sunt nedumerita in aceasta dimineata, dar pe de alta parte inteleg mecanismul. De vreo cateva saptamani imaginea PD-L-ului a fost sifonata rau de tot. [ citeste mai departe ]

Dor de ducă. Voi ce planuri aveţi pentru vara asta?

21 Jun 2010 la 17:21 | 21 comentarii

De fiecare dată când apăs butonul cumpără pe un site care vinde bilete de avion mă cuprind două stări total opuse: un entuziasm covârşitor pentru că ştiu că urmează o vacanţă şi o panică paralizantă pentru că mi-e frică să zbor. Iar asta o să fie prima dată când zbor singură. Şi de două ori, ca să ajung la destinaţie. Parcă totul era mai simplu când mă trânteam în Eurolines pentru vreo destinaţie europeană sau în maşina alor mei pentru Mangalia, destinaţia verilor adolescenţei mele. [ citeste mai departe ]

Tur #prinbucurestiulmeu

21 Jun 2010 la 16:53 | 12 comentarii

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu apuc să văd Bucureştiul în roz prea des. Sunt mereu pe drumurile lui, dar niciodată nu am avut ocazia să-l privesc ca pe un obiectiv turistic. L-am colindat într-o singură Noapte a Muzeelor, dar ziua niciodată. Motiv pentru care iniţiativa de a merge într-o excursie #prinBucureştiulmeu m-a atras la prima strigare. [ citeste mai departe ]

Simona Macovei

Un loc de munca in 2010?

16 Jun 2010 la 16:06 | 373 comentarii

Cu doi ani in urma, resursa umana reprezenta instrumentul cel mai important pentru firme si companii. Va amintiti ce standarde aveau atunci cei intervievati? Isi negociau salariile numai in moneda euro, desi nu era nici atunci, si nu este nici acum pe piata autohtona. Si nu numai ca negociau, aproape sau chiar impuneau: “Vreau atat sau nu vin”. Punct.
Mai simplu de atat se poate? [ citeste mai departe ]

Nu te atinge de scaun că te trăznesc!

04 Jun 2010 la 15:53 | 28 comentarii

Eu pe Melania Mandas Vergu o ştiu de foarte mult timp. Recunosc, nu personal, dar ne-am întâlnit la câteva seminarii şi conferinţe şi chiar i-am urmărit evoluţia în presă. Îmi aduc aminte că prima oară când am avut ocazia să o întâlnesc eram elevă de liceu, în clasa a 12-a. Asta era prin anul 1997. Am participat atunci la un curs de jurnalism organizat de „Adevărul”, iar doamna Vergu era unul din instructori.
Mi-o aduc aminte ca pe o femeie serioasă, îndrăgostită de meseria pe care o practica. [ citeste mai departe ]

Când va veni momentul nostru?

14 May 2010 la 16:09 | 51 comentarii

Mai sunt oare oameni cu bun simţ în România? Mai sunt oare oameni pentru care aruncatul hârtiilor pe stradă e un gest care merită condamnat? Mai sunt oare oameni care înţeleg că plasticele şi PET-urile aruncate la voia întâmplării se degradează în mii de ani? Mai sunt oare oameni care vor da cu drag şi respect locul dintr-un mijloc de transport unei mămici cu pui în burtă sau unei persoane vârstnice? Mai sunt oare oameni care să respecte regulile şi legile din România? [ citeste mai departe ]

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!